Gândurile dintr-o zi…

Fără zâmbete. Mereu m-am întrebat dacă noi înșine suntem vinovați pentru tristețea lăuntrică, sau dacă suntem victimele unui timp ermetic, prestabilit. Nu am găsit un răspuns, însă am luat vina asupra-mi. Trebuie să fi greșit cu ceva, deși încă nu realizez. Cea mai grea e singurătatea. (N-o să-i pot cere persoanei cu buzele roz bombon și decolteul evidențiat să înțeleagă…) Insă, uneori, înconjurat de prieteni, începi să te simți singur… și asta pentru că omul e egoist. Nu știu dacă e vorba de mine, sau de ei. Probabil toți suntem așa, căutam împlinirea sufletească prin egoism, iubirea o căutam prin imaginea fericirii întipărită într-o scena de viitor, creată de ochii minții,sau poate ai inimii. Însă ce fac atunci când universul meu lăuntric refuză să mai riște pentru fericire? Ce fac atunci când dezamăgirea a spulberat curajul de a mai spera? Ce fac atunci când sensul vieții pare doar o invenție menită să mă ajute să continui?

Am luat vina asupra mea. Mi-am recunoscut greșelile, existente sau nu, și tot n-a ajutat. Uneori pare mai simplu să te limitezi la o viață superficială, fără a te complica într-un joc al cuvintelor, al sentimentelor sau al ideilor despre viață. De ce nu pot să-mi urmez propriul sfat?

Published in: on 15 august 2010 at 12:22 am  Comentariu (1)  

The URI to TrackBack this entry is: http://ruxy1923.wordpress.com/2010/08/15/o-vara-diferita/trackback/

Feed RSS pentru acest post.

Un comentariuLasă un comentariu

  1. imposibil sa nu zambesti..iarta-ma din greseala am nimenit pe blogul tau..sper ca imi permiti sa iti las un comentariu…incep cu cateva vorbe simple “nu uita sa zambesti ca nu sti cine se poate indragosti de zambetul tau” cea mai grea chiar ca e singuratatea pentru toata lumea la orice varsta…de aceea ne casatorim..sa nu ramanem singuri, de aceea avem prieteni ca sa nu se mai simtim singuri cu toate ca in adancul sufletului suntem..suntem oameni perfecti facuti de Dumnezeu si tindem spre perfectiune spre El…care e insusi Perfectiunea;
    “Însă ce fac atunci când universul meu lăuntric refuză să mai riște pentru fericire? Ce fac atunci când dezamăgirea a spulberat curajul de a mai spera? Ce fac atunci când sensul vieții pare doar o invenție menită să mă ajute să continui?”risti pentru ca toata viata e un risc..fie el bun sau rau iar speranta moare ultima :) de ce nu iti poti urma propriul sfat? pentru ca omul inseamna iubire..dragoste nu ura si egoism, vrea sa iti arate sentimentele, sa iubeasca sa simta ca traieste dar numai iubirea si dragostea te poate ajuta sa simti ca traiesti :)
    ps: sa fii iubita
    mir


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.