Să aştept.
Să sper.
Să uit.
Să iert.
Să zâmbesc.
Să cred.
Îmi adun paşii ca să-i aştern înspre rasarit, deşi mă îndrept spre apus. Dar face parte dintr-un plan egoist, menit sa mă ajute doar pe mine. Mă urasc pentru asta, însă trebuie să recunosc că sunt mulţumită să ştiu că incă mai cred în mine, în curajul meu pe care-l credeam dispărut.
Vreau să fie primăvară. Şi apoi iaraşi primăvară. Again and again… Citeam mai jos titlul My beautiful spring. Nu-mi amintesc de ce era frumoasă. Probabil pentru că este, şi atât. Pentru că nimeni nu-i poate contesta abilitatea de a fi atât de-aproape de utopie. Pentru că pot să-i simt mirosul ce-nvăluie renaşterea, pentru că mă face să cred în curajul de a o lua de la capăt.
